Într-un interviu acordat Wall-Street.ro, Andrei Lefter, Founding Partner la DRS-Architects, vorbește despre starea locuirii în București — atât în rezidențialul nou, cât și în blocurile de dinainte de 1989 — și despre ce spun clădirile despre societatea care le construiește.

Lefter subliniază că în proiectele noi contează enorm înțelegerea profilului real al cumpărătorului. Dă drept exemplu complexul Lake House 2 de la Lacul Morii, unde echipa DRS a lucrat împreună cu dezvoltatorul pentru a redefini publicul-țintă, pe măsură ce zona se transformă. Rolul arhitectului, spune el, nu este să țină partea exclusiv dezvoltatorului sau utilizatorului final, ci să armonizeze cele două interese într-un proiect deopotrivă viabil economic și locuibil. De aici vine și diferența dintre proiectele care îmbătrânesc bine și cele la care problemele apar imediat după achiziție.

Referitor la blocurile socialiste, arhitectul consideră eficiența energetică o necesitate obligatorie, dar avertizează că simpla anvelopare nu rezolvă imaginea urbană și nici spațiul public din jur. Astfel, orașul rămâne „pestriț”, cu intervenții neunitare — o reflexie, în opinia sa, a stadiului de dezvoltare culturală în care ne aflăm. Deocamdată, asociațiile de proprietari apelează la arhitecți mai degrabă pentru consolidări structurale (un exemplu fiind un bloc de pe Șoseaua Mihai Bravu, blocat în probleme de autorizare și proprietate) decât pentru redesenarea fațadelor, pentru care cererea încă nu există.

Lefter este însă optimist: bucureștenii devin tot mai atenți la spațiul public, iar preocuparea se reflectă inclusiv în modul în care sunt votați primarii „gospodari”. Această tendință, deja vizibilă în orașe din Ardeal, Banat, dar și la Craiova sau Pitești, va ajunge treptat și în Capitală, chiar dacă mai lent, dat fiind un oraș mare, fragmentat, cu șapte primării.

În privința inteligenței artificiale, DRS-Architects folosește deja astfel de instrumente pentru sinteze de legislație și normative, testarea variantelor de lucru și dezvoltarea de aplicații interne. Lefter atrage însă atenția că AI „nu este un panaceu”: tehnologia execută exact ce i se cere, fără emoție și fără discernământ. Face o paralelă cu HAL 9000 din „2001: Odiseea spațială”, pentru a ilustra riscul unor obiective formulate incomplet. Concluzia sa: pentru cartiere mai funcționale și clădiri de calitate, obiectivele trebuie stabilite de oameni, iar creativitatea și judecata profesioniștilor rămân esențiale.

Sursa: Wall-Street.ro, autor Irina Bolboceanu